O barcă cu pânze, sclipeşte în valuri,
Când marea albastră luceşte în zori.
Mă-ntreb, ea ce cată pe ţărmuri străine?
Mă-ntreb, oare-acasă, lăsat-a vre-un dor?
Furtuna loveşte în valuri cu bice.
Catargul înclină acum mai vârtos.
Când vântul mă-mpinge în neagra gheenă,
Mă-ntreb, Mântuirea-mi va fi de folos?
Când în albastrul, de-azur, orizont
Soarele-apare aşa minunat,
Oare de ce m-a împins a mea soartă
Spre mii de primejdii să fi înfruntat?
Белеет парус одинокой
В тумане моря голубом!..
Что ищет он в стране далекой?
Что кинул он в краю родном?..
Играют волны — ветер свищет,
И мачта гнется и скрыпит...
Увы! он счастия не ищет,
И не от счастия бежит!
Под ним струя светлей лазури,
Над ним луч солнца золотой...
А он, мятежный, просит бури,
Как будто в бурях есть покой!
«Animalele nu dorm. În întuneric / Ele pentru lume-s zid puternic. / Cu coarne netede foşneşte-n paie / Capul povârnit al vacii. / Desfăcând strămilenare fălci, / El îşi înghesuie fruntea de piatră / Şi iată că pelticii ochi / Anevoios în cercuri se rotesc. Minunat e ...»
«În lăcaşurile noastre / Trăim deştept, nu însă şi frumos. / Celebrând viaţa, născându-ne din oameni, / Noi uităm de arbori. Cu adevărat, ei sunt mai grei / În luciul verde al cârlionţilor deşi. / Alţii, coroanele spre cer înălţându-le, / Ca şi cum în ele s-ar fi...»
«Împodobită cu flori şi oale ornamentate / Bătrâna piaţă şi-a deschis porţile. / Aici muierile-s grăsane, ca butiile, zău, / Şalurile li-s de-o rară frumuseţe, / Şi castraveţii, precum urieşii, / Plutesc exemplar în căzi cu apă, / Scrumbiile îşi scânteiază săbii, ...»
«În mijloc de panou prins în caldarâm / El văzu la picioare / Floare de acuarelă / Cu petalele pe moarte. / Ea stătea nemişată / În albul zilei amurg, / Ca şi chipul tău oglindit / În sufletul meu.»